Numele meu este Andra Victoria Popescu și am terminat Universitatea Națională de Arte București, astăzi primul an în studii masterale. Sunt un artist al departamentului de pictură și dețin și o diplomă în artele decorative. Universul meu creator se manifestă prin propria conștiință unde semnalez momente importante, poate ciclice și înfrunt provocări în ideea de „echilibru cu sine”.
Lucrările pe care le realizez reprezintă pentru mine câteva amintiri, unde mă las copleșită de sentimentele pe care am reușit să le înțeleg și să le percep asupra lumii mele înconjurătoare, cât și al lumii mele interioare. Arta pe care o creez este versatilă precum aerul, fluidă precum apa, este atât lumină cât și întuneric, și contemplând-o, veți regăsi și toate senzațiile pe care le poartă viața.
Conceptul seriei de lucrări: Conceptul seriei „Loc liniștit” are ca subiect de inspiratie propria mea familie. I-am dat acest nume nu datorită absenței zgomotului, ci datorită prezenței unei armonii unice ce transcende prin legăturile profunde ce îi leagă pe membrii acesteia. Lucrările au prezentat sentimentul de liniște pe care l-am redobândit în mediul familial după o perioadă grea și sufocantă, unde eliberarea și-a făcut apariția după o etapă tensionată. Deși la bază, sursa proiectului a fost una negativă, mesajul și adoptarea abordată a fost una viu colorată, făcând loc unei noi tratări negative pe o cale pozitivă.